http://www.youtube.com/watch?v=0EVffZQW9GI&feature=relmfu

Buna dimineata

Buna dimineata

autor: Eva Adams

Diminetile in viata mea nu prea exista. De ce? Pentru ca ma trezesc tirziu, cit mai tirziu posibil. Din simplu motiv ca nu-mi place aceasta perioada a zilei. Daca ai o dimineata buna, tota ziua te simti ok, si plin de energie, si respectiv, daca dimineata nu exista o sursa pozitiva de energie, o combinatie de simtiri placute, atunci ziua intreaga se resimt aceste emotii neplacute.

Copilaria mea este unica perioada cind diminetile aveau gust, culoare, energie, oameni care te bucuri sa-i vezi si ei se bucura sa stea linga tine. Imi amintesc cu drag cum ma trezeam chiar si la 5.00 -  6.00 dimineata, pentru a sta toti impreuna. Fratii si surorile mici de tot, eu fiind cea mai mare, ma simteam cumva stapina pe situatie. Ne jucam, comunicam, mama pregatea de obicei orez cu lapte. In momentele cind imi este greu pe suflet, si acuma visez orezul cu lapte atit de dulce si gustos, gatit de mama. Eu nu-l gatesc niciodata.

Diminetile de vara, de obicei pe la bunici, incepeau cu o escapada in gradina. Sau ma rataceam printre frunzele din zona cu zmeura, sau ma delectam printre capsunile acoperite cu roua inca, sau – master class-ul meu de catarat pe copacii de cirese. Adoram sa stau pe crengile copacilor, cit mai sus posibil. Imi dadea o senzatie suprematie poate, sau acolo simteam ca e posibil orice. Poate parea straniu, dar pe crengile cele mai de su sale copacilor de cirese mi-am petrecut copilaria, visind la noi orizonturi, imaginind viata mea cind voi creste. Vedeam totul cu alti ochi, ochi de copil, care crede in povesti, care citea multe, dar foarte multe povesti si povestiri. Nu stiu daca exista vreo poveste necitita de mine macar o data.

Acuma stau mai mult cu picioarele pe pamint. Urcatul pe copaci este doar ocazional.  Si viata insirata in fata mea, o vad cu alti ochi. Imi dau seama ca pur si simplu povestile pe care le citeam de mica, au fost scrise in alt secol. Acuma probabil o minte contemporana nu ar avea capacitatea de a scrie aceleasi povesti, cu aceleasi personaje sau intrigi.

Dar sa lasam la o parte povestile, care ramin doar o amintire frumoasa despre copilarie, si undeva in subconstient, ne dau cite o raza de speranta in momente dificile.

Eu vreau dimineti dulci. Dimineti in care sa ma trezesc cu placere. Sa nu am teroarea de a privi acele ceasornicului care parca ar fi pe pista la formula 1. Sa savurez clipe care sa ma insoteasca pe tot parcursul zilei. Vreau culori calde, raze de soare, miros de lapte, muzica relaxanta adecvata unei dimineti in familie. Nu vreau sa am gindesc ca uite acus ies din casa si incep problemele. Ca drumul din fata casei e plin de noroi si gropi dupa ploaie, sau ca dupa o noapte de ninsoare nu se stie daca va fi posibil sa ies din curtea casei, deoarece nimeni nu curata drumurile, nici pe cele nationale, nemaivorbind de cel din fata casei mele.

Vreau sa ies din casa fara a incerca sa-mi immagine la care colt, sau dupa care tufar stau ascunsi agentii  politiei rutiere cu radarul. Si in loc sa tot urmaresc indicatorul de viteza, can u cumva sa depasesc limita, sa intretin o discutie placuta cu fetita mea de pe bancheta din spate, care imi povesteste cu entuziasm ca vrea sa ajungem mai repede la gradinita, caci ea vrea sa se joace cu prietenii ei. Vreau sa am siguranta ca ceilalti soferi au frecventat toate orele la scoala auto inainte de a primi permisul, si ca au fost supusi examenului, asa cum am foste u, si ca au studiat si cunosc toate regulile de circulatie, in plus ca le mai si respecta. As vrea sa fiu sigura cind conduc, in loc sa ma gindesc ca uite mai bine frinez, chiar daca am prioritate, caci nu se stie daca cel ce vine cu viteza sporita spre mine in intersectie, are idee de ce inseamna drum cu priori tate, nedirijat de semafor, si in plus nu sint sigura ca vehicolul pe care il conduce a fost testat tehnic, si in caz de necessitate frinele lui functioneaza.

Astea sint doar frinturi de ginduri matinale. Ginduri care in ansamblul lor nu imi dau nicio satisfactie de a ma trezi si a iesi din casa.

Buna dimineata…

Duminca, 30 septembrie 2012

Eu, individul ( Homo sapiens)

                                                    

Ce poate fi mai placut decit evadarea din cotidian, intr-o zi calda de primavara. Eu optez pentru o zi petrecuta in padure, departe de tot ce se numeste civilizatie, deoarece aceasta pseudo civilizatie este o masinarie a distrugerii. Distruge tot ce-i nimereste in cale, oameni, flora, fauna, care pina la urma, pentru membrii echipajului acestei masinarii, toate fac parte din aceeasi subspecie. Nu vreau sa arat cu degetul, sa exemplifc prin cazuri concrete, deaceea poate sembra abstracta aceasta meditatie.

Asta si ar fi scopul  intr-un fel, lucrurile trebuie prezentate astfel, incit sa sensibilizeze, sa lase de gindit, sa se faca concluzii. Pentru cei in care a mai ramas macar un pic de esenta umana, sa-si dea seama ca ceea ce pare a fi civilizatie, progres tehnologic, inseamna de fapt degradare, pierderea sensibilitatii, insasi cuvintul civilizatie este unul pozitiv dintotdeauna, in ultimul secol insa, acolo unde este civilizatie, acolo este distruggere.

Incerc sa stau cit mai departe de oameni, de grupuri de oameni, in special, deoarece grupul este intotdeauna o forta imprevizibila, greu de controlat, usor de manipulat. Citesc stirile, si totul revine la acelasi leitmotiv, ura, distrugere, crime odioase, politica murdara,  apoi citesc o carte pentru a evada imaginar.

Uneori pur si simplu refuz sa stiu ce se intimpla in tara, ce se intimpla in lume. Citesc comment-urile de la sfirsitul stirilor pe net, sa imi dau seama cum reactioneaza publicul atunci cind consuma acest gen de informatii, si ramin dezgustata de doua ori.

4 martie 1992

4 martie. Ziua in care ai venit pe lume. O zi care poate fi doar nostalgica. Un soare palid, trist, rusinos parca, se ascunde undeva dupa nori. Vintul nu-si poate domoli pornirile salbatice. Imi amintesc aceasta zi cu lux de amanunte, exact de 20 ani incoace. Imi amintesc ziua cind te-ai nascut, acum 20 ani. M-am pornit sa caut flori de cimpie pentru tine, scumpule. Imi amintesc momentul cind te-am vazut si tinut in brate prima data. Imi amintesc cum aduceai fericire in inimile tuturor chiar din primele momente ale vietii. Ochisorii tai albastri ca cerul, parul blond ca soarele, si fata vesela ca o zi de primavara, pielea alba ca petalele unui ghiocel plapind, imposibil sa nu-ti aduca zimbetul pe buze o asemenea combinatie artistica. Cind erai mic te numeam soare. Probabil nu doar datorita parului tau de culoarea soarelui, dar si datorita energiei pozitive pe care o degajai mereu. Te vroiam mereu linga mine. Ma insoteai peste tot, iti suportam toate capriciile copilaresti, doar ca sa fii in preajma mea. Era suficient sa fii alaturi de mine, si eu eram fericita.

Imi etalam mereu fratele ca pe o comoara fara pret, unica. Ii tineam lectii pe orice tema.

Vroiam sa stii multe, sa intelegi anumite fenomene mai bine.

Chiar cind erai departe de mine, simteam necesitatea sa te telefonez, sa te aud, sa te intreb daca totul e ok. Imi lipsea ceva daca tu nu erai alaturi. Cind vizitam locuri noi, vroiam sa fii linga mine, sa le vezi si tu.

Cind cunosteai o fata, ii spuneai ca ai 20 ani. La doar 18 ani te-ai stins. Soarele nostru a incetat sa mai lumineze. Alaturi de fata pe care o iubeai, si ea la fel de plapinda si micuta ca si tine. V-ati stins impreuna, imbratisati. Din acea zi blestemata soarele e trist, se ascunde ori de cite ori poate, nu mai e vesel, si nici nu reuseste sa ne inveseleasca.

Sa stii scumpule, ca tu pentru noi ai fost si vei fi mereu soarele nostru, ai fost mereu o raza de bucurie. Nu vreau sa folosesc timpul trecut de acea zic, tu ai fost si vei fi mereu cel mai scump pentru noi. Noi te iubim, avem nevoie de tine, si speram doar ca tu undeva, alaturi de iubita ta, esti fericit. Ca v-ati construit fericirea asa cum ati vrut voi. Asa vrem noi sa credem. Fii fericit scumpule. 

Eminescu si faze de-ale sortii

   Viaţa e mai mult sau mai puţin o farsă, este un spectacol stupid. Cel mai bun lucru pe care-l avem de făcut e să ne păstrăm intactă personalitatea. Pe parcursul vieţii ne întîlnim cu o mulţime de situaţii, fie mai plăcute sau mai puţin plăcute, fie care ne fac să radiem de fericire, sau contrariul acesteia, ne produc o enormă suferinţă.

   Sunt oameni care mereu visează, mereu trăiesc cu pasibila  concepţie a unei vieţi in roz. Realitatea insă mereu este alta. Însuşi destinul ne rezervă unora din noi o viaţă dură, sortită unui şir de eşecuri, eşecuri ce adoră să ne nenorocească latura sensibilă a sufletului.

 Poemul desăvîrşitului Eminescu  ,,Odă’’ (în metru antic)  este opera-minune care pune in evindenţă  aspecte deosebite ce merită atenţie in descoperirea sensului lor adevărat. Poeţii sunt ca anotimpurile, fiecare  este dotat cu o manieră aparte de a impresiona cititorul. Personal, îl văd pe Eminescu un poet al toamnei, un poet ce pune in evidenţă realitatea, durerea, tragismul existenţei umane, tot  aşa precum toamna   dezgoleşte componentele naturii pînă a le aduce in originala lor existenţă, o existenţă cuprinsă de goliciune. Copacii unei păduri in plină toamnă sunt ca oamenii, goi in suflet, însă plini de năravuri odioase atunci cînd îmbracă veşminte cu podoabe. Tot ce poate avea mai valoros un om este un suflet plin de virtuţi. Scopul existenţei  noatre este de a trăi spiritual, de a ne iniţia în ale vieţii aşa cum e corect. Eminescu însă s-a găsit dezamăgit atunci cînd a constatat cu durere că de al său propriu vis se vaietă, pe al său propriu rug se topeşte în flăcări... Aceasta de fapt  este întreaga noastră viaţă, aceasta este realitatea crudă pe care puţini dintre noi vrem s-o recunoaştem. Avem nevoie de o minte geniala ca a lui,  ca să putem bea pînă la fund ,,voluptatea morţii neîndurătoare’’.

Autor: Ionela Cotofana

Ea si El (poem)

autor: Eva Adams

Tu ma faci sa urlu, sa cint, sa-nebunesc

Ma faci sa-mi ies din fire

Pasii sa-ncetinesc

Sa ma opresc pe strada, in mijlocul multimii

Sa-mi pierd orientarea,

Te caut doar pe tine.

Pe tine doar te caut

Doar tu imi esti in gind,

Te caut pretutindeni…

Prin stele, pe pamint.

Esti raza de lumina , la capat de tunel,

Esti dor si pasiune;

eu - Ea si tu esti El.

Craciunul si cheful...

Craciunul e o sarbatoare sfinta. O sarbatoare care si-a pierdut din farmecul sau de-a lungul timpului… Era consumismului a eclipsat frumusetea si puretea sarbatorilor. Oamenii asteapta Craciunul pentru a se odihni, pentru a consuma, a darui si a primi cadouri. Nu prea merge lumea la biserica in noaptea de Craciun, dar nimeni nu uita de prinzul cu diverse bucate care de care mai sofisticate. Cine  aprinde o luminare, sau un gind macar la adevarata semnificatie a acestei zile. Craciunul de astazi nu se aseamana cu nimic de Craciunul din copilaria mea, de Craciunul buneilor mei. 

In toata Europa de Craciun incepe forfota reducerilor. Oamenii stau in cozi kilometrice pentru a prinde rafturile pline si a face achizitii din marile magazine cu renume International.

In Moldova nu avem asa ocazii, caci nu avem mari magazine, nici mari branduri, si nici mari reduceri. In schimb avem produse contrafacute, cu termenul de valabilitate scazut de vreo 10 ani la produse alimentare, si fara vreo reducere, ba chiar cu preturile ridicate, facem cozi pentru a cumpara toate aceste porcarii.

Cine mai gateste azi acasa? Totul se cumpara gatit 100% sau semifabricate. Pe mesele moldovenilor gasesti salamuri, placinte de la supermarket, gaini grill de la magazinul de la colt, si alte aiureli, care si distrug sarmul sarbatorilor. Ca pina spre seara paturile spitalelor sa fie pline de moldoveni intoxicati cu bunatatile de pe masa de Craciun. Citi moldoveni mai cresc un an porcul ca sa-l taie de Craciun si sa gateasca cirnaciori, sau alte delicii? Ii numeri pe degete… Ok. lasam porcul la o parte…e prea complicat….Dar citi din ei cresc gaini, curcani, iepuri si alte oratanii pentru a le sacrifica de Craciun?....La fel ii numeri pe degete…si parca nu e chiar atit de complicat…

Desigur toti stau acuma la bloc, care cu chirie, care in rate si se pling de somaj….dar nu conteaza. Toti incearca sa imprumute obiceiurile de prost gust ale europenilor care consuma doar produse de la supermarket…doar ca ei au si controale riguroase ale calitatii din partea statului, si vegheaza asupra sanatatii populatiei, la noi , nu…

Atunci cind nu este cultura, isi face loc incultura….

Craciun fericit…